Jose Mourinho a părăsit-o pe Chelsea după ce sezonul trecut reușise să ia titlul la opt puncte diferență de locul secund. Stagiunea aceasta a reprezentat cel mai slab sezon din cariera lui Jose Mourinho. Portughezul a pierdut 12 din cele 25 de meciuri jucate în toate competițiile, la fel de multe ca în precedentele 91 de partide în care a stat pe banca lui Chelsea.
Demiterea lui Mourinho nu a fost o decizie care i-a aparținut în totalitate lui Roman Abramovic. Patronul rus al lui Chelsea a fost practic obligat să-l demită pe antrenorul portughez după ce mai mulți jucători s-au plâns conducerii. Capii revoltei au fost Eden Hazard și Cesc Fabregas, notează NBC Sports care citează surse din interiorul clubului. Cei mai bine plătiți jucători de pe Stamford Bridge au avut o serie de dispute cu Jose Mourinho pe parcursul sezonului, iar într-un final au mers la conducere pentru a-și reclama antrenorul.
„Patronul a fost forțat să ia o decizie extrem de dură pentru binele clubului”, declara Michael Emenalo, directorul tehnic al lui Chelsea, la doar câteva ore după anunțul oficial că Mourinho nu se mai află la conducerea echipei.
După înfrângerea cu Leicester, Mourinho declara că se simte trădat de unii jucători, cel vizat indirect fiind Hazard.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER